autor: dr. ing Ioana Udrea
Noi cercetari in domeniu arata ca multe cladiri comerciale inca nu fac schimbari simple care ar duce la o mare reducere a costurilor cu energia. Sa vedem care este cauza si ce ar trebui facut.
Desi un oras cu cladiri luminate noaptea poate parea pentru unii frumos, cercetatorii in domeniul eficientei energetice vad prin asta o risipa de resurse si o ratare a oportunitatilor de economie a energiei. Un studiu recent al Universitatii Davis, California si al Consiliului californian privind resursele aeriene [Californian Air Resources Board (CARB)] concluzioneaza ca schimbari cu costuri reduse in ceea ce priveste functionarea cladirilor pot conduce la economii de energie intre 5% si 30%. Din pacate adesea aceste schimbari nu au loc.
„Noi stim care sunt problemele si stim cum se pot rezolva”, a declarat Stephen Selkowitz, consultant in domeniul cladirilor in cadrul Lawrence Berkeley National Laboratory. Este posibil sa obtinem cladiri cu consum net de energie zero (net zero energy buildings) sau aproape de zero (NZEB - near zero energy buildings), dar majoritatea proprietarilor au inca un drum lung de facut pana sa ajunga sa imbunatateasca eficienta energetica.
