Tudor Marchiș, CEO Bog'Art Building Management, ne propune o perspectivă interesantă asupra viitorului FM în România în 2026. Te invităm la lectură și la o scurtă reflecție: cât din succesul actual al companiei tale se datorează tehnologiei și cât proceselor bine puse la punct?

Citește articolul complet mai jos și continuă discuția pe pagina de Linkedin!

«În fiecare an apar aceleași trei cuvinte frumoase pe scene și în broșuri: smart, sustainable, human. Și da, ele sunt reale ca direcții (inclusiv în România – vezi cum sunt împinse în față de ecosistemul local). Dar dacă ieși din slide-uri și intri în subsolul clădirii, unde curge apa, se oprește chillerul și sună telefonul la 2:00 noaptea, „obiectivele reale” pentru 2026 arată mult mai simplu: cost control + uptime + conformitate + oameni (care rămân și cresc). Iar asta schimbă complet conversația despre „cheia succesului”.

1) România: 2026 începe cu presiune pe oameni, nu pe aplicații

În FM, „forța de muncă” nu e un capitol de HR. E motorul business-ului.

• România intră în 2026 cu discuții explicite despre deficit major de personal, inclusiv pe meserii relevante pentru FM.
• ANOFM raportează zeci de mii de locuri de muncă vacante la nivel național (semnal simplu: cerere mare, concurență mare).
• În zona de meserii calificate, „tehnicieni HVAC și instalații” apar ca deficitari în presa economică (asta se simte direct în viteza de recrutare și în cost).
• Pe lângă asta, piața de birouri se stabilizează într-un „nou echilibru” de ocupare (hibrid), ceea ce schimbă modul în care calibrezi servicii, ture, curățenie, security, consumuri.

Realitatea: în 2026, o firmă de FM nu va fi limitată în primul rând de lipsa ideilor, ci de câți oameni competenți poate atrage + câtă productivitate scoate din ei + cât reușește să îi păstreze.

2) UE îți intră în centrală: EPBD + F-gas = muncă în plus, competențe noi, risc mai mare

Două piese de legislație UE au efect direct în FM, mai ales pe HVAC și pe energie:

EPBD (Directiva privind performanța energetică a clădirilor) Direcția e clară: creșterea performanței energetice, baze de date, certificate digitale, accelerarea parcursului spre „zero-emission building stock” până în 2050. Indiferent cât de repede se mișcă fiecare țară, trendul e ireversibil.

F-gas (Reg. 2024/573) Regulamentul se aplică din 11 martie 2024 și afectează echipamentele și serviciile care depind de gaze fluorurate: control, trasabilitate, recuperare, cerințe mai stricte.

Traducere în „realitatea FM”: ai nevoie de proceduri, evidențe și oameni certificați, ai nevoie de planuri de înlocuire și management de risc, clientul (și auditorul) o să ceară dovezi, nu „ne ocupăm noi”.

3) ESG/raportare: nu e „trend”, e cerere de date (și un test de maturitate)

Chiar dacă apar ajustări “pe termen scurt” în standarde și cerințe, direcția rămâne: companiile care raportează sustenabilitate vor cere mai multă structură și claritate în date.

În FM, asta se simte prin întrebări foarte concrete:

• „Cât consumăm și unde?”
• „Care sunt intervențiile critice și ce dovezi avem?”
• „Ce conformitate avem pe HVAC / F-gas / verificări / mentenanță?”
• „Unde pierdem bani, timp și energie?”

Aici e capcana: multe organizații cumpără tool-uri ca să „bifeze”, dar fără disciplină operațională tool-ul devine doar o altă sursă de frustrare.

4) Bun, atunci care e cheia succesului în 2026?

Eu aș spune așa (și da, e mai puțin glam decât „AI everywhere”):

Cheia #1: Standardizare brutală a execuției (înainte de “digitalizare”)

Dacă nu ai:

• nomenclatoare curate (asset registry minim viabil)
• PPM realist (nu „frumos”, ci executabil)
• flux de escaladare simplu
• definirea clară a “gata / ne-gata” la închiderea tichetului

…atunci orice platformă doar îți va arăta, cu grafice, că e haos.

Cheia #2: Productivitate pe tehnician (și retenție) – KPI-ul real al anului

În 2026, câștigi dacă reduci:

• drumuri inutile
• „intervenții oarbe” fără triere
• lipsa de piese / lipsa de informații la sosire
• rework (închidere “pe hârtie”, revenire în teren)

Asta se face cu:

• skill matrix + plan de upskilling (HVAC, electric, BMS, conformitate)
• mentorat și evaluări practice
• planificare și dispecerizare corectă (nu eroism)

Cheia #3: Conformitate + energie ca „produse” livrabile, nu ca “anexe”

EPBD și F-gas cresc miza. Dacă nu ai trasabilitate și competență, pierzi la audit, pierzi în riscuri, pierzi în costuri.

Cheia #4: AI și automatizare – utile, dar doar după ce ai fundația

AI te ajută enorm la:

• triere (ce e urgență reală vs. zgomot)
• mentenanță predictivă (acolo unde ai date și senzori)
• optimizare consumuri (BMS, programări, setări)
• raportare mai rapidă și mai corectă

Dar AI nu repară lipsa de proceduri, lipsa de oameni buni și lipsa de standard.

5) 5 predicții simple pentru 2026 (pe care le poți testa în teren)

1. Deficitul de tehnicieni buni va rămâne “bottleneck-ul” #1 (și va împinge salarii + outsourcing).
2. Conformitatea pe HVAC va consuma mai mult timp (F-gas + auditabilitate).
3. Clienții vor cere “energy performance” cu date, nu cu promisiuni (EPBD accelerează conversația).
4. Hibridul va stabiliza un nou mod de livrare (servicii calibrate pe utilizare, nu pe “program fix”).
5. Câștigătorii vor fi cei care fac FM “auditabil”: ce s-a făcut, când, de cine, pe ce echipament, cu ce rezultat (și cu poze/documente).

Ce aș face eu, concret, în 30–60 de zile, dacă vreau să fiu “pregătit de 2026”

• Aș construi un MVP operațional: asset registry + PPM + SLA + flow de escaladare
• Aș implementa skill matrix și 2–3 trasee clare de creștere (tehnician → specialist → lider echipă)
• Aș face un “audit de conformitate” pe HVAC/F-gas și un plan simplu de închidere a gap-urilor
• Aș lega energia de operațiuni: consumuri + intervenții + programări în același tablou

Întrebarea mea pentru tine (și pentru piață):

În 2026, tu ce vinzi de fapt: „ore de oameni”, sau “uptime + conformitate + eficiență energetică demonstrată”?

Noi ne pregătim pentru direcția asta: procese clare, trasabilitate, date, conformitate, oameni antrenați și tehnologie care chiar ajută în teren. Pentru că știm că 2026 nu e despre “să avem o aplicație”, ci despre uptime, risc controlat, energie, auditabilitate și o echipă care poate livra constant.

Dar, sincer, există un elefant în cameră: cât timp criteriul principal rămâne “cel mai mic preț”, piața va continua să împingă în față firme mici care pot “câștiga” doar prin compromisuri — subcontractare pe lanț, oameni schimbați lunar, improvizație, și uneori… plata „la gri”. În momentul ăla, nu mai vorbim despre FM, ci despre supraviețuire pe genunchi, unde prevenția dispare, calitatea se diluează și, inevitabil, „economia” se plătește mai târziu prin avarii, întreruperi, reclamații și costuri ascunse.

Până nu vom avea, în mod real, responsabilitate și trasabilitate în exploatare (cine a intervenit, ce a făcut, cu ce competență, pe ce echipament, cu ce dovadă), și până nu încetează normalizarea “minimului pe economie” ca standard universal, industria va rămâne blocată între două lumi: una care vrea maturizare și predictibilitate, și alta care funcționează încă din inerție.

Și, la final, un adevăr simplu, pe care industria îl evită prea des: omul bun trebuie plătit.

Poți avea cea mai murdară cameră tehnică dintr-o clădire neîntreținută, dar dacă ai un profesionist care vine curat, pregătit, responsabil și care știe ce face, acela este activul tău real. Nu aplicația. Nu contractul. Nu prețul de dumping.

Atunci când alergăm obsesiv după cel mai mic preț, nu optimizăm costuri — alungăm oamenii buni. Îi împingem spre alte industrii, îi pierdem către Vest, sau îi forțăm să accepte compromisuri care distrug meseria din interior. Iar FM-ul ajunge să funcționeze „pe genunchi”, fără trasabilitate, fără asumare, fără viitor.

Dacă nu începem să tratăm munca onestă din facility management cu respect și remunerație corectă, vom rămâne, încet dar sigur, fără profesioniști. Și atunci nu va mai conta cât de ieftin a fost contractul — pentru că nu va mai avea cine să țină clădirile în picioare.

Noi alegem să investim în oameni. Pentru că fără ei, totul se oprește!»