Gabriel Banica, administrator Skylux Construction, ne-a impartasit cateva dintre realizarile de anul trecut ale companiei, planurile pentru 2019 si cum vede provocarile domeniului facility management din Romania in viitorul apropiat.
Care sunt cele mai importante realizari ale companiei dumneavoastra in 2018?
Realizarile companiei Skylux Construction SRL au aparut pe mai multe planuri, fiecare avand un anumit impact asupra rezultatului final financiar. In 2018 am avut o crestere semnificativa a numarului de proiecte la care am furnizat produse high-end, de calitate superioara, aici vorbind despre design, coeficient de transfer termic foarte bun, rezistenta la intemperii.
Relatia noastra cu constructorii si arhitectii s-a consolidat, piata de produse premium a evoluat pozitiv, oferindu-ne mai multa incredere pentru viitor. Clientii, arhitectii si constructorii au inteles ca ce este ieftin astazi nu este o economie pe termen lung. Am atras in cadrul companiei noi specialisti, structura echipei dublandu-se; avem un mediu de lucru tanar, colegi motivati si dornici de afirmare, rotatia personalului in 2018 a fost foarte mica.
Anul 2018 a reprezentat si intrarea noastra pe piata cu brandul INTISI – producator de cortine de foc – cu produse inteligente, ce respecta cerintele PSI. Unul dintre proiectele realizate a fost cladirea de birouri pentru Posta Moldovei, in Chisinau, urmare a unei politici de dezvoltare a vanzarilor in tara vecina.
Am facut un pas important a fost si in cadrul diviziei de curenti slabi, in special pe detectie incendiu, unde am reusit sa oferim clientilor nostri pachete de servicii complementare la oferta initiala: desfumare si evacuare gaze fierbinti. Totodata, numarul proiectelor de mentenanta a crescut cu 30% atat in departamentul de trape de fum, cat si in cel de curenti slabi, acoperind proiecte cu spatii industriale, logistice, comerciale, magazine de bricolaj si birouri.
Ce planuri aveti pentru 2019?
In primul rand, dorim sa dezvoltam echipa din Cluj pentru o mai buna acoperire a zonei Transilvaniei. In urma accelerarii vanzarilor in aceasta zona a rezultat si o crestere a numarului de contracte de mentenanta si revizii de specialitate.
Experientele pozitive din Republica Moldova – ma refer aici la Draexlmaier Balti si Posta Moldova Chisinau – ne-au convins sa ne concentram si pe aceasta piata, deoarece si aici exista o cerere pentru produse de calitate superioara.
Directiva 2010/31/UE are cerinte stricte in ceea ce priveste performanta energetica a cladirilor dezvoltate de institutiile statului dupa 31 decembrie 2020, mai precis e vorba de consum de energie zero. Practic, noile cladiri nu numai ca vor trebui sa fie proiectate pentru a consuma cat mai putin, dar o sa trebuiasca sa si produca energie. Acesta este un alt aspect pe care dorim sa punem accent: pe educarea clientilor catre reducerea consumului de energie si utilizarea produselor high-end cu transfer termic minim.
Care anticipati ca vor fi provocarile domeniului facility management in 2019?
Cu siguranta, una dintre cele mai mari provocari va fi instabilitatea mediului politic. Consideram o provocare adaptarea continua la schimbarile legislative si efectele generate de acestea, imposibilitatea de a face planuri pe termen lung. O alta provocare este lipsa personalului in domeniul constructiilor – calificat sau necalificat - si lipsa infrastructurii ce duce la un ritm scazut al investitiilor.
Tot o necunoscuta este si efectul Ordonantei 114/2018, care va duce in mod normal la o crestere a dobanzilor, avand ca efect cresterea costului finantarilor sau reducerea investitiilor.