A doua ediție a conferinței internaționale VdS „Sisteme de protecția împotriva incendiilor” va avea loc în România, la București, pe 29 aprilie 2020
Teme de actualitate ce țin de instalarea și întreținerea sistemelor de protecție împotriva incendiilor, într-un mod sigur și eficient din punct de vedere al costurilor, vor fi discutate la conferința internațională VdS privind sistemele de protecție împotriva incendiilor, eveniment aflat la a doua ediție, desfășurat pentru prima dată în România, pe 29 aprilie 2020 la București.
Conferința va avea loc în colaborare cu ROFMA (Asociația Română de Workplace și Facility Management) și ARTS (Asociația Română pentru Tehnică de Securitate).
Experți internaționali activi în organizații din domeniul industriei și protecției împotriva incendiilor vor prezenta o imagine cuprinzătoare asupra tehnologiei și dezvoltărilor actuale, precum și numeroase soluții bazate pe experiența practică. În plus, va fi organizată o expoziție în locația conferinței.
„Această conferință va constitui un interesant forum de informare pentru proiectanţi, instalatori și operatori de sisteme anti-incendiu, precum și pentru ingineri de protecție împotriva incendiilor, ofițeri de securitate împotriva incendiilor din toate industriile și experți în prevenirea pierderilor din sectorul asigurărilor, pompieri și autorități, precum și pentru companii din sectorul de facility management ”, spune Andrej Turčan, șeful birourilor VdS Cehia și directorul evenimentului. „Și expoziția aferentă conferinței, cu firme de renume, oferă oportunitatea optimă pentru schimbul profesional de expertiză în domeniul protecției împotriva incendiilor.”
Limbile de comunicare în conferință sunt româna și engleza, cu traducere simultană.
Printre subiectele Conferinței VdS se numără: Sisteme de aspersoare: Noi evoluții în ghidurile VdS CEA 4001 pentru proiectare și instalare
Sunt incluse provocări specifice pentru protecția depozitării și utilizarea sprinklerelor ESFR
Disponibilitatea operațională a sistemelor de stingere cu apă
Experiențe de la inspecții efectuate de terți ale sistemelor de aspersoare – de la prima inspecție pană la „testarea sistemelor de aspersoare vechi”
Sisteme automate de stingere cu apă din perspectiva instalatorilor
Întreținere, provocări și probleme tipice
Studiu de caz:
Incendiu major și reconstrucție a unui gater de dimensiuni medii
Cauze și consecințe; noul concept de protecție împotriva incendiilor, inclusiv un sistem de sprinklere
Studiu de caz:
Protecția cu ceaţă de apă a unui sistem de transport public subteran
Scopul protecției și conceptul general; provocările pe care le ridică arhitectura și cerințele utilizatorilor; testarea la foc pentru validarea unui sistem cu ceaţă de apă pentru această aplicație (metodă de testare, teste la incendiu și rezultate); realizarea sistemului
Grupurile țintă
Această conferință VdS este un forum de informații pentru proiectanți, instalatori și utilizatori ai sistemelor de stingere a incendiilor, precum și pentru ingineri și pompieri din industrie, administrație și din companii din sectorul serviciilor, pentru agenții din domeniul prevenirii pierderilor din domeniul asigurărilor, precum și pentru toate părțile implicate în aspecte ce vizează protecția împotriva incendiilor.
Taxa de participare
Înregistrare anticipată (Early Bird): € 150 (+TVA)
Înregistrare după 29 februarie 2020: € 180 (+TVA)
Membrii ROFMA beneficiază de o reducere de 20%.
Taxa de participare acoperă costurile pentru conferință, expoziție, documentație, băuturi în timpul pauzelor și prânzului și a evenimentului get-together. În cazul în care un participant înregistrat este indisponibil, poate fi desemnat un înlocuitor. Vă rugăm să ne transmiteți numele persoanei în avans.
Despre organizator VdS Schadenverhütung este o companie a asociației germane de asigurări (GDV), care testează și certifică furnizorii de produse și servicii de pe piața siguranței și securității. În activitățile sale, VdS pune accentul pe protecția împotriva incendiilor, spargerilor și furturilor. Mai mult decât atât, editura proprie a VdS publică ghiduri cuprinzătoare. În plus, VdS oferă servicii de educație și instruire. VdS este un jalon de excelență în ceea ce privește calitatea și fiabilitatea. Experiența și know-how-ul acumulat de compania VdS în domeniul prevenirii pierderilor sunt reflectate în regulile și fișele tehnice elaborate de VdS. Setul de reguli VdS completează lacunele existente în alte reguli tehnice sau se concentrează asupra riscurilor detectate recent, care nu sunt încă tratate în standarde sau în alte documentații tehnice.
Anul acesta, Asociația Română de Workplace și Facility Management împlinește 10 ani. Încă de la fondare, ROFMA și-a structurat direcțiile de dezvoltare în domeniile property & facility management și, începând cu acest an, a integrat in aria sa de interes și workplace management.
Cu peste 100 de membri – persoane juridice și fizice – asociația noastră este recunoscută de comunitatea FM ca fiind singura reprezentativă a intereselor sale, motivându-ne în demersurile noastre de a promova și sprijini dezvoltarea industriilor de workplace, property & facility management la nivel național.
Facility Management în România
Evoluția ascendentă a economiei naționale, în special după anul 2000, a condus la dezvoltarea spectaculoasă a pieței de Real Estate din Romania prin creșterea masivă a volumului de investiții în noi spații comerciale și rezidențiale, ceea ce a favorizat și creșterea numărului de firme specializate în servicii de facility management.
Aceste evoluții pozitive au creat premizele necesare înființării unei organizații profesionale de profil. Astfel, în anul 2009, a luat ființă Asociația Româna de Facility Management, organizație ce definește standardele și normele în acest domeniu la nivel național și în concordanță cu cele ale UE, constituind o platformă de comunicare de specialitate pentru membrii săi și o interfață eficientă între comunitatea profesioniștilor în domeniu și autorități locale și naționale.
Obiectivele ROFMA: educare, dezvoltare, promovare
Obiectivele asociației au vizat de la bun început realizarea unei viziuni unitare, coerente și sustenabile privind domeniile property & facility management – și, mai nou, workplace management – inclusiv prin adoptarea de standarde și norme avansate ale UE, dar adaptate la specificul pieței locale, prin educarea pieței, pe toate palierele sale, prin generarea strategiei, a mijloacelor și a instrumentelor pentru asigurarea cadrului educațional, creșterea competențelor lucrătorilor și specializarea și acreditarea profesioniștilor.
De asemenea, ROFMA a făcut eforturi susținute pentru promovarea noilor tehnologii, a tendințelor și a know how-ului de ultimă oră, dar și pentru realizarea de studii și analize privind piața locală și cea internațională, pentru stabilirea de relații de cooperare și afilierea la organizații internaționale similare.
În concretizarea acestor obiective, încă de la înființare, ROFMA a desfășurat o multitudine de proiecte cu impact semnificativ în comunitatea profesională românească.
Una dintre principalele reușite ale asociației o constituie includerea în nomenclatorul ocupațional (C.O.R.) a ocupației de manager de facilități și realizarea de către un grup de lucru al ROFMA a standardului ocupațional aferent – obiective realizat în anul 2013. Acest eveniment reprezintă o reușită și prin faptul că, la acel moment, România era a 4-a țară din Uniunea Europeană care recunoștea această ocupație.
Programul educațional de învățare continuă
Pe plan educațional, strategia ROFMA a început să se materializeze în primăvara anului 2012, odată cu lansarea primului curs de specializare în facility management. Acest curs, conceput împreună cu experți ai Universității Tehnice din Viena, a fost acreditat în 2014, devenind astfel singurul curs autorizat de specializare în facility management din România. Totodată, ROFMA a devenit și singurul furnizor autorizat de training in domeniul facility managementului din Romănia. Cursul se derulează în două sesiuni – primăvara și toamna – beneficiind de lectori internaționali și experți locali cu reputație confirmată în domeniu. Până în prezent, peste 300 de participanți la acest curs de specializare au obținut certificate profesionale recunoscute la nivel național.
Pe lângă cursul autorizat, programul educațional al ROFMA cuprinde și alte tipuri de produse educaționale valoroase, precum:
cursuri de inițiere în managementul facilităților, organizate în principalele centre urbane din țară;
cursuri de perfecționare în activități și servicii specifice FM: curățenie profesională a clădirilor, mentenanță tehnică, protecția anti-incendiu, evaluarea calității mediului de lucru, digitizarea sistemelor de management al clădirilor etc.
Componenta educațională a înregistrat un salt important prin conectarea la mediul universitar. Astfel, în 2017, pe baza acordului de colaborare dintre ROFMA și Universitatea Politehnică București, a fost lansat primul și, până în prezent, singurul program de masterat în facility management din Romania.
Acest ambițios program, dezvoltat în cadrul Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, a „livrat” pieței profesionale de specialiști în FM două promoții de absolvenți, la ora actuală fiind în desfășurare pregătirea celei de-a treia generații.
Evenimente profesionale de workplace, property & facility management
Un segment remarcabil, dezvoltat în ultimii ani în activitatea ROFMA, îl constituie organizarea evenimentelor profesionale din sfera workplace, property & facility management.
Evenimentul fanion al asociației este ROFMEX – Romanian Facility Management Experience Days, o premieră în peisajul manifestărilor din sfera serviciilor profesionale din România și singurul eveniment pe profil FM din această regiune a Europei. Este o manifestare care oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra serviciilor și produselor destinate spațiilor construite și a mediului de lucru, concepută ca având trei segmente interactive – expoziția specializată, conferința internațională, seria de cursuri certificate ROFMA – și dezvoltată, începând din acest an, pentru a găzdui și Gala Premiilor ROFMA.
Un alt eveniment ROFMA, cu impact semnificativ în piața locală, este Romanian Workplace Management Forum. Lansat în primăvara acestui an, forumul constituie o premieră și prin abordarea distinctă a mediului de lucru, conferindu-i greutate și relevanță. Prima ediție a înregistrat un real succes, confirmat de numărul mare de participanți și de interacțiunea dinamică a acestora, care justifică continuarea sa cu frecvență anuală.
Pe lângă ROFMEX și Forum, ROFMA a avut și are în portofoliu și alte evenimente care grupează profesioniștii în domeniu, precum Good Morning FM, în care experții ROFMA se întâlnesc și discută într-o manieră informală problemele curente cu facility managerii din corporații și mari firme, sau ROFMA Drinks & Talks, prilej de relaționare relaxată și amicală între membrii asociației și colegi cu interese comune.
Studii și analize la nivel regional și global
Nu în ultimul rând, o activitate semnificativă în cadrul asociației constă în realizarea de studii și analize privind evoluții și tendințe pe piața de workplace și facility management, atât cea locală, cât și cea internațională. Principalul produs îl constituie studiul „Piața serviciilor de property și facility management în România”, o analiză descriptivă, cu apariție anuală, care prezintă evoluția pieței interne de servicii FM în principalii săi parametrii: tipologia, structura și volumul firmelor, a forței de muncă și a performanțelor economice.
Pe lângă acesta, periodic ROFMA este implicată în studii și analize la nivel regional și global, prin furnizarea de date, informații și prognoze elaborate de organizații și universități internaționale.
La ROFMA, continuăm să punem în prim plan evoluția prin educație, informarea profesională de ultimă oră, integritatea morală și bună colaborare.
https://rofma.ro/wp-content/uploads/2019/11/vizual-rofma-10-ani.jpg7831920adminhttps://rofma.ro/wp-content/uploads/2026/09/New-Project.pngadmin2019-11-15 12:24:032019-11-15 12:24:03Aniversăm 10 ani! Și… este doar începutul!
Dezvoltați competențe în workplace, property și facility management la ROFMEX 2019
20 noiembrie 2019 • București
Pe 20 noiembrie, ROFMEX 2019 găzduiește o suită de cursuri certificate ROFMA susținute de o echipă puternică de profesioniști români și străini cu renume internațional, care vor prezenta interactiv concepte teoretice și practice de ultimă oră.
Participanții la aceste evenimente vor primi certificate valabile în cadrul programului educațional de învățare continuă dezvoltat de ROFMA.
Bazându-se pe succesul înregistrat la edițiile precedente, desfășurate în Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și București, ROFMA organizează la ROFMEX 2019 o nouă ediție a acestui curs. Evenimentul își propune să acopere nevoia resimțită – în special la nivelul structurilor beneficiare ale serviciilor de FM – de familiarizare a salariaților activi în acest domeniu cu noțiunile de bază din FM.
Cursul se adresează în primul rând beneficiarilor serviciilor de FM care au ca atribuții administrarea și întreținerea clădirilor, a echipamentelor și instalațiilor acestora, însă este deschis, în limita locurilor disponibile, și furnizorilor de servicii, cadrelor didactice și studenților.
Evenimentul este destinat creșterii competențelor atât a property și facility managerilor, cât și a altor profesioniști, specialiști în resurse umane, sănătate, securitate ocupațională, sisteme HVAC, dar și celor interesați de informațiile cele mai recente în acest domeniu.
Cursul este susținut de dr. Daniela Rusea, chimist medical principal toxicologie, cu o vastă experiență în domeniul analizei calității mediului din interiorul clădirilor.
Cursul este destinat creșterii competențelor atât property și facility managerilor, cât și celor interesați de informațiile cele mai recente în acest domeniu. Lectorii cursului:
Andras Bajai este expert internațional în FM. După terminarea studiilor universitare în domeniul informaticii și ingineriei la Budapesta, se perfecționează la ABB în managementul mentenanței și al centrelor de profit. Ocupă mai multe poziții de management la firme internaționale de prestigiu (BASF, Minolta, ABB, Lufthansa). Din 2005 devine acționar la Technical Facility Solutions Kft., iar din 2006 este și CEO al Thermo Control FM Kft, Thermo Control România și membru în CA al Thermo Control FM Services India. Nu în ultimul rând, este de 10 ani lector ROFMA.
Marius Hotima este Manager Tenrom Cleaning Solutions. Important! Limba de comunicare cu lectorul strain este engleza (fara translator).
Tot în cadrul ROFMEX 2019 se va desfășura și Cursul de instruire supervizori curățenie profesională, site manageri, coordonatori echipe mobile și coordonatori lucrări / activități curățenie.
Cursul va fi susținut de Cristian Isaincu, Director de Vânzări Tenrom pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova de Sud. Cristian Isaincu este și Kaivac Brand Manager, consultant în domeniul curățeniei profesionale de peste 12 ani și lector ROFMA.
Spre deosebire de primele trei cursuri, care se desfășoară pe parcursul unei singure zile în locația ROFMEX 2019 – Ramada Bucharest Parc –, cursul de curățenie profesională este organizat, timp de 3 zile, în perioada 20-22 noiembrie, la punctul de lucru TENROM București, care pune la dispoziție pentru acest eveniment sala de prezentare, showroomul și atelierul service.
Pentru mai multe detalii, structura cursurilor și formulare de înscriere accesați: www.rofmex.ro.
Pe 19 noiembrie are loc Conferința Internațională organizată de ROFMA – Asociația Română de Workplace și Facility Management în cadrul ROFMEX 2019, eveniment care își propune să aducă în atenția celor care activează în sau interacționează cu domeniile workplace, property și facility management o analiză aprofundată a provocărilor, tendințelor, inovațiilor și oportunităților din aceste domenii.
Evenimentul reunește corporate facility manageri, directori și facility manageri ai firmelor care furnizează servicii de FM, reprezentanți ai departamentelor de achiziții, proprietari de clădiri și dezvoltatori, ingineri, arhitecți, autorități publice, presă de specialitate.
Având ca partener principal pe ENGIE și bucurându-se de sprijinul RICS, conferința abordează următoarele teme:
Starea FM. De la schimbul generațional la șansele oferite de PropTech
FM-ul operațional inteligent. Cum să îmbini armonios tehnologiile și managementul oamenilor pentru a obține servicii de calitate
Workplace & Facility Management Strategic. Necesitate și oportunitate pentru corporate facility manageri și corporate real estate manageri.
La finalul conferinței, panelul de dezbatere între proprietari și dezvoltatori, property manageri și facility manageri va încerca să aducă răspunsuri la întrebarea: Vedem aceleași oportunități și amenințări în piața locală de workplace și facility management?
Printre speakerii internaționali care au confirmat prezența se numără Jos Duchamps, Director în Board-ul Global IFMA, Lara Paemen, Director IFMA EMEA, Paul Bagust, Global Property Standards Director, RICS, UK, Yvet Brummelhuis și Sanne Anvelink, coproprietare The World of YES, Olanda, Eric Lamendour, Data Center Customer Segment & Offering Director, ENGIE, Franța, Alexander Athanassoulas, CEO STIRIXIS Group, Grecia, Tudor Marchiș, COO ESPL Embassy Group, India, Yishai Hatzir, Director of Development & Operation Step Hear, Israel, Attila Gorbai, Vice President Sales CEE & CSEE, TCS EMEA GmbH.
Acestora li se adaugă ca speakeri români top manageri ai unor importanți jucători din piață precum Archibus, Avison Young, BSS, CBRE GWS, Coral Construct, Cushman & Wakefield Echinox, Engie, Genpact, Globalworth, Mindspace, UTI.
Partener principal: ENGIE
Cu sprijinul: ISS | RICS
Parteneri: Archibus Solution Center Romania | Building Support Services | Framinor |Tenrom | Wilo
Sponsori: Amber Technologies | Avison Young | Coral Construct | Facilitec Romania | Kinnarps | MT&T Atalian | Nilfisk | Recolamp | Table Space | UTI Facility Management
Parteneri organizaționali: BIMTECH | OAR București
Servicii specializate: Casa de traduceri | Dussmann Events & Catering | Tchibo
Transportator oficial: Vehicle Management Systems
Parteneri media: Arhipedia | Fundația Arhitext Design | Birou Info | Depozit Info | Constructiv | Easy Engineering | FM Magazin | Govnet | IBC Focus | Instal News | Jurnalul de afaceri | Jurnalul Bucureștiului | Matek | Transilvania Business | Proidea & Ibuild Info | Spațiul Construit
Detalii & calendar eveniment, lista completă a speakerilor și înscriere: www.rofmex.ro
Pe 19 noiembrie, la Conferința Internațională de Workplace, Property și Facility Management organizată în cadrul ROFMEX 2019, Tudor Marchiș, COO ESPL Embassy Group, va fi prezent în primul panel de discuții, desfășurat sub tema: Smarting up the operational FM. How to use technologies and people management for delivering a better service. Cu această ocazie va iniția o dezbatere cu subiectul: Tech Predictive in FM.
Cu o diplomă de studii în ingineria telecomunicațiilor și o experiență profesională eclectică în domeniul antrenoriatului sportiv, programării IT, web designului și facility managementului, Tudor devine, din 2008 până în 2011, administrator şi acţionar al societăţii Thermo Control Facility Management, în Cluj şi în Ungaria, fiind responsabil de o serie de proiecte de administrare automatizată a clădirilor, inclusiv de cea deţinută atunci de Nokia, la Jucu. În 2011, la doar 29 de ani, se mută în India, la Bangalore și, în cadrul unui parteneriat euro-indian, înființează Technique Control Facility Management. Compania este cumpărată, în 2016, de Embassy Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori real estate din India.
„Am crescut Technique Control Facility Management în România și apoi în India ca partener și prim-angajat. Astăzi sunt 6.000 de angajați in patru firme din care două sunt clădite de mine în perioada 2011-2019. Aceste două firme au 5.500 de angajați.
În clădirile pe care le administrez am 95% din top 50 companii de soft mondiale, printre care IBM și Accenture. Momentan ne ocupăm de Project Management la cel mai mare Real Estate Investment Trust asiatic, Integrated Facility Management la WEWORK India, și de aproape toate investițiile Blackstone în India”, spune Tudor.
În TOP 100 Români de Pretutindeni, proiect dezvoltat de Repatriot și Newsweek România, Tudor Marchiș ocupă, în anul 2019, locul 1 la categoria Antreprenori de succes care au dezvoltat afaceri peste hotare.
Vă invităm să aflați mai multe detalii legate de cariera sa, dar și să îl cunoașteți personal la ROFMEX 2019.
Pentru prima data in Romania,The Royal Institution of Chartered Surveyors (RICS)devine partener al unui eveniment de workplace, property si facility management. Ne bucuram sa avem alaturi la ROFMEX 2019 una dintre cele mai cunoscute si respectate organizatii globale de profesionisti in real estate, constructii, facility management si infrastructura.
Pe 19 noiembrie, la Conferinta Internationala de Workplace, Property si Facility Management, Paul Bagust, Global Property Standards Director RICS, va fi prezent in cadrul panelului de dezbatere intre proprietari, dezvoltatori, property manageri si facility manageri, unde participantii la discutii vor incerca sa raspunda la intrebarea: Vedem aceleasi oportunitati si amenintari in piata locala de workplace si facility management?
Paul Bagust este responsabil cu crearea de noi standarde, bune practici si leadership in toate problemele legate de proprietate, cu un accent specific pe Facility Management si corporate Real Estate.
De asemenea, echipa RICS va fi prezenta pe toata durata evenimentului (19-20 noiembrie) la punctul de informare RICS din cadrul expozitiei internationale.
In baza parteneriatului ROFMA – RICS, membrii RICS din Romania beneficiaza de 15% reducere la tariful de participare la conferinta.
VdS vine la București!
A doua ediție a conferinței internaționale VdS „Sisteme de protecția împotriva incendiilor” va avea loc în România, la București, pe 29 aprilie 2020
Teme de actualitate ce țin de instalarea și întreținerea sistemelor de protecție împotriva incendiilor, într-un mod sigur și eficient din punct de vedere al costurilor, vor fi discutate la conferința internațională VdS privind sistemele de protecție împotriva incendiilor, eveniment aflat la a doua ediție, desfășurat pentru prima dată în România, pe 29 aprilie 2020 la București.
Conferința va avea loc în colaborare cu ROFMA (Asociația Română de Workplace și Facility Management) și ARTS (Asociația Română pentru Tehnică de Securitate).
Experți internaționali activi în organizații din domeniul industriei și protecției împotriva incendiilor vor prezenta o imagine cuprinzătoare asupra tehnologiei și dezvoltărilor actuale, precum și numeroase soluții bazate pe experiența practică. În plus, va fi organizată o expoziție în locația conferinței.
„Această conferință va constitui un interesant forum de informare pentru proiectanţi, instalatori și operatori de sisteme anti-incendiu, precum și pentru ingineri de protecție împotriva incendiilor, ofițeri de securitate împotriva incendiilor din toate industriile și experți în prevenirea pierderilor din sectorul asigurărilor, pompieri și autorități, precum și pentru companii din sectorul de facility management ”, spune Andrej Turčan, șeful birourilor VdS Cehia și directorul evenimentului. „Și expoziția aferentă conferinței, cu firme de renume, oferă oportunitatea optimă pentru schimbul profesional de expertiză în domeniul protecției împotriva incendiilor.”
Limbile de comunicare în conferință sunt româna și engleza, cu traducere simultană.
Printre subiectele Conferinței VdS se numără:
Sisteme de aspersoare: Noi evoluții în ghidurile VdS CEA 4001 pentru proiectare și instalare
Sunt incluse provocări specifice pentru protecția depozitării și utilizarea sprinklerelor ESFR
Disponibilitatea operațională a sistemelor de stingere cu apă
Experiențe de la inspecții efectuate de terți ale sistemelor de aspersoare – de la prima inspecție pană la „testarea sistemelor de aspersoare vechi”
Sisteme automate de stingere cu apă din perspectiva instalatorilor
Întreținere, provocări și probleme tipice
Studiu de caz:
Incendiu major și reconstrucție a unui gater de dimensiuni medii
Cauze și consecințe; noul concept de protecție împotriva incendiilor, inclusiv un sistem de sprinklere
Studiu de caz:
Protecția cu ceaţă de apă a unui sistem de transport public subteran
Scopul protecției și conceptul general; provocările pe care le ridică arhitectura și cerințele utilizatorilor; testarea la foc pentru validarea unui sistem cu ceaţă de apă pentru această aplicație (metodă de testare, teste la incendiu și rezultate); realizarea sistemului
Grupurile țintă
Această conferință VdS este un forum de informații pentru proiectanți, instalatori și utilizatori ai sistemelor de stingere a incendiilor, precum și pentru ingineri și pompieri din industrie, administrație și din companii din sectorul serviciilor, pentru agenții din domeniul prevenirii pierderilor din domeniul asigurărilor, precum și pentru toate părțile implicate în aspecte ce vizează protecția împotriva incendiilor.
Taxa de participare
Înregistrare anticipată (Early Bird): € 150 (+TVA)
Înregistrare după 29 februarie 2020: € 180 (+TVA)
Membrii ROFMA beneficiază de o reducere de 20%.
Taxa de participare acoperă costurile pentru conferință, expoziție, documentație, băuturi în timpul pauzelor și prânzului și a evenimentului get-together. În cazul în care un participant înregistrat este indisponibil, poate fi desemnat un înlocuitor. Vă rugăm să ne transmiteți numele persoanei în avans.
Mai multe informații despre conferința de pe www.vds.de/firero
Despre organizator
VdS Schadenverhütung este o companie a asociației germane de asigurări (GDV), care testează și certifică furnizorii de produse și servicii de pe piața siguranței și securității. În activitățile sale, VdS pune accentul pe protecția împotriva incendiilor, spargerilor și furturilor. Mai mult decât atât, editura proprie a VdS publică ghiduri cuprinzătoare. În plus, VdS oferă servicii de educație și instruire. VdS este un jalon de excelență în ceea ce privește calitatea și fiabilitatea. Experiența și know-how-ul acumulat de compania VdS în domeniul prevenirii pierderilor sunt reflectate în regulile și fișele tehnice elaborate de VdS. Setul de reguli VdS completează lacunele existente în alte reguli tehnice sau se concentrează asupra riscurilor detectate recent, care nu sunt încă tratate în standarde sau în alte documentații tehnice.
Aniversăm 10 ani! Și… este doar începutul!
Anul acesta, Asociația Română de Workplace și Facility Management împlinește 10 ani. Încă de la fondare, ROFMA și-a structurat direcțiile de dezvoltare în domeniile property & facility management și, începând cu acest an, a integrat in aria sa de interes și workplace management.
Cu peste 100 de membri – persoane juridice și fizice – asociația noastră este recunoscută de comunitatea FM ca fiind singura reprezentativă a intereselor sale, motivându-ne în demersurile noastre de a promova și sprijini dezvoltarea industriilor de workplace, property & facility management la nivel național.
Facility Management în România
Evoluția ascendentă a economiei naționale, în special după anul 2000, a condus la dezvoltarea spectaculoasă a pieței de Real Estate din Romania prin creșterea masivă a volumului de investiții în noi spații comerciale și rezidențiale, ceea ce a favorizat și creșterea numărului de firme specializate în servicii de facility management.
Aceste evoluții pozitive au creat premizele necesare înființării unei organizații profesionale de profil. Astfel, în anul 2009, a luat ființă Asociația Româna de Facility Management, organizație ce definește standardele și normele în acest domeniu la nivel național și în concordanță cu cele ale UE, constituind o platformă de comunicare de specialitate pentru membrii săi și o interfață eficientă între comunitatea profesioniștilor în domeniu și autorități locale și naționale.
Obiectivele ROFMA: educare, dezvoltare, promovare
Obiectivele asociației au vizat de la bun început realizarea unei viziuni unitare, coerente și sustenabile privind domeniile property & facility management – și, mai nou, workplace management – inclusiv prin adoptarea de standarde și norme avansate ale UE, dar adaptate la specificul pieței locale, prin educarea pieței, pe toate palierele sale, prin generarea strategiei, a mijloacelor și a instrumentelor pentru asigurarea cadrului educațional, creșterea competențelor lucrătorilor și specializarea și acreditarea profesioniștilor.
De asemenea, ROFMA a făcut eforturi susținute pentru promovarea noilor tehnologii, a tendințelor și a know how-ului de ultimă oră, dar și pentru realizarea de studii și analize privind piața locală și cea internațională, pentru stabilirea de relații de cooperare și afilierea la organizații internaționale similare.
În concretizarea acestor obiective, încă de la înființare, ROFMA a desfășurat o multitudine de proiecte cu impact semnificativ în comunitatea profesională românească.
Una dintre principalele reușite ale asociației o constituie includerea în nomenclatorul ocupațional (C.O.R.) a ocupației de manager de facilități și realizarea de către un grup de lucru al ROFMA a standardului ocupațional aferent – obiective realizat în anul 2013. Acest eveniment reprezintă o reușită și prin faptul că, la acel moment, România era a 4-a țară din Uniunea Europeană care recunoștea această ocupație.
Programul educațional de învățare continuă
Pe plan educațional, strategia ROFMA a început să se materializeze în primăvara anului 2012, odată cu lansarea primului curs de specializare în facility management. Acest curs, conceput împreună cu experți ai Universității Tehnice din Viena, a fost acreditat în 2014, devenind astfel singurul curs autorizat de specializare în facility management din România. Totodată, ROFMA a devenit și singurul furnizor autorizat de training in domeniul facility managementului din Romănia. Cursul se derulează în două sesiuni – primăvara și toamna – beneficiind de lectori internaționali și experți locali cu reputație confirmată în domeniu. Până în prezent, peste 300 de participanți la acest curs de specializare au obținut certificate profesionale recunoscute la nivel național.
Pe lângă cursul autorizat, programul educațional al ROFMA cuprinde și alte tipuri de produse educaționale valoroase, precum:
Componenta educațională a înregistrat un salt important prin conectarea la mediul universitar. Astfel, în 2017, pe baza acordului de colaborare dintre ROFMA și Universitatea Politehnică București, a fost lansat primul și, până în prezent, singurul program de masterat în facility management din Romania.
Acest ambițios program, dezvoltat în cadrul Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, a „livrat” pieței profesionale de specialiști în FM două promoții de absolvenți, la ora actuală fiind în desfășurare pregătirea celei de-a treia generații.
Evenimente profesionale de workplace, property & facility management
Un segment remarcabil, dezvoltat în ultimii ani în activitatea ROFMA, îl constituie organizarea evenimentelor profesionale din sfera workplace, property & facility management.
Evenimentul fanion al asociației este ROFMEX – Romanian Facility Management Experience Days, o premieră în peisajul manifestărilor din sfera serviciilor profesionale din România și singurul eveniment pe profil FM din această regiune a Europei. Este o manifestare care oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra serviciilor și produselor destinate spațiilor construite și a mediului de lucru, concepută ca având trei segmente interactive – expoziția specializată, conferința internațională, seria de cursuri certificate ROFMA – și dezvoltată, începând din acest an, pentru a găzdui și Gala Premiilor ROFMA.
Un alt eveniment ROFMA, cu impact semnificativ în piața locală, este Romanian Workplace Management Forum. Lansat în primăvara acestui an, forumul constituie o premieră și prin abordarea distinctă a mediului de lucru, conferindu-i greutate și relevanță. Prima ediție a înregistrat un real succes, confirmat de numărul mare de participanți și de interacțiunea dinamică a acestora, care justifică continuarea sa cu frecvență anuală.
Pe lângă ROFMEX și Forum, ROFMA a avut și are în portofoliu și alte evenimente care grupează profesioniștii în domeniu, precum Good Morning FM, în care experții ROFMA se întâlnesc și discută într-o manieră informală problemele curente cu facility managerii din corporații și mari firme, sau ROFMA Drinks & Talks, prilej de relaționare relaxată și amicală între membrii asociației și colegi cu interese comune.
Studii și analize la nivel regional și global
Nu în ultimul rând, o activitate semnificativă în cadrul asociației constă în realizarea de studii și analize privind evoluții și tendințe pe piața de workplace și facility management, atât cea locală, cât și cea internațională. Principalul produs îl constituie studiul „Piața serviciilor de property și facility management în România”, o analiză descriptivă, cu apariție anuală, care prezintă evoluția pieței interne de servicii FM în principalii săi parametrii: tipologia, structura și volumul firmelor, a forței de muncă și a performanțelor economice.
Pe lângă acesta, periodic ROFMA este implicată în studii și analize la nivel regional și global, prin furnizarea de date, informații și prognoze elaborate de organizații și universități internaționale.
La ROFMA, continuăm să punem în prim plan evoluția prin educație, informarea profesională de ultimă oră, integritatea morală și bună colaborare.
Seria de cursuri certificate ROFMA – la ROFMEX 2019
Dezvoltați competențe în workplace, property și facility management la ROFMEX 2019
20 noiembrie 2019 • București
Pe 20 noiembrie, ROFMEX 2019 găzduiește o suită de cursuri certificate ROFMA susținute de o echipă puternică de profesioniști români și străini cu renume internațional, care vor prezenta interactiv concepte teoretice și practice de ultimă oră.
Participanții la aceste evenimente vor primi certificate valabile în cadrul programului educațional de învățare continuă dezvoltat de ROFMA.
INIȚIERE ÎN FACILITY MANAGEMENT
Bazându-se pe succesul înregistrat la edițiile precedente, desfășurate în Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și București, ROFMA organizează la ROFMEX 2019 o nouă ediție a acestui curs. Evenimentul își propune să acopere nevoia resimțită – în special la nivelul structurilor beneficiare ale serviciilor de FM – de familiarizare a salariaților activi în acest domeniu cu noțiunile de bază din FM.
Cursul se adresează în primul rând beneficiarilor serviciilor de FM care au ca atribuții administrarea și întreținerea clădirilor, a echipamentelor și instalațiilor acestora, însă este deschis, în limita locurilor disponibile, și furnizorilor de servicii, cadrelor didactice și studenților.
EVALUAREA CALITĂȚII MEDIULUI DE MUNCĂ ÎN SPAȚII NON-INDUSTRIALE
Evenimentul este destinat creșterii competențelor atât a property și facility managerilor, cât și a altor profesioniști, specialiști în resurse umane, sănătate, securitate ocupațională, sisteme HVAC, dar și celor interesați de informațiile cele mai recente în acest domeniu.
Cursul este susținut de dr. Daniela Rusea, chimist medical principal toxicologie, cu o vastă experiență în domeniul analizei calității mediului din interiorul clădirilor.
FACILITY MANAGEMENT PENTRU SPAȚII INDUSTRIALE
Cursul este destinat creșterii competențelor atât property și facility managerilor, cât și celor interesați de informațiile cele mai recente în acest domeniu. Lectorii cursului:
Andras Bajai este expert internațional în FM. După terminarea studiilor universitare în domeniul informaticii și ingineriei la Budapesta, se perfecționează la ABB în managementul mentenanței și al centrelor de profit. Ocupă mai multe poziții de management la firme internaționale de prestigiu (BASF, Minolta, ABB, Lufthansa). Din 2005 devine acționar la Technical Facility Solutions Kft., iar din 2006 este și CEO al Thermo Control FM Kft, Thermo Control România și membru în CA al Thermo Control FM Services India. Nu în ultimul rând, este de 10 ani lector ROFMA.
Marius Hotima este Manager Tenrom Cleaning Solutions. Important! Limba de comunicare cu lectorul strain este engleza (fara translator).
CURĂȚENIE PROFESIONALĂ ÎN CLĂDIRI
Tot în cadrul ROFMEX 2019 se va desfășura și Cursul de instruire supervizori curățenie profesională, site manageri, coordonatori echipe mobile și coordonatori lucrări / activități curățenie.
Cursul va fi susținut de Cristian Isaincu, Director de Vânzări Tenrom pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova de Sud. Cristian Isaincu este și Kaivac Brand Manager, consultant în domeniul curățeniei profesionale de peste 12 ani și lector ROFMA.
Spre deosebire de primele trei cursuri, care se desfășoară pe parcursul unei singure zile în locația ROFMEX 2019 – Ramada Bucharest Parc –, cursul de curățenie profesională este organizat, timp de 3 zile, în perioada 20-22 noiembrie, la punctul de lucru TENROM București, care pune la dispoziție pentru acest eveniment sala de prezentare, showroomul și atelierul service.
Pentru mai multe detalii, structura cursurilor și formulare de înscriere accesați: www.rofmex.ro.
Conferința Internațională de Workplace, Property și Facility Management – ROFMEX 2019
People, Performance, Professionalism
19 noiembrie • Ramada Bucharest Parc • București
Pe 19 noiembrie are loc Conferința Internațională organizată de ROFMA – Asociația Română de Workplace și Facility Management în cadrul ROFMEX 2019, eveniment care își propune să aducă în atenția celor care activează în sau interacționează cu domeniile workplace, property și facility management o analiză aprofundată a provocărilor, tendințelor, inovațiilor și oportunităților din aceste domenii.
Evenimentul reunește corporate facility manageri, directori și facility manageri ai firmelor care furnizează servicii de FM, reprezentanți ai departamentelor de achiziții, proprietari de clădiri și dezvoltatori, ingineri, arhitecți, autorități publice, presă de specialitate.
Având ca partener principal pe ENGIE și bucurându-se de sprijinul RICS, conferința abordează următoarele teme:
La finalul conferinței, panelul de dezbatere între proprietari și dezvoltatori, property manageri și facility manageri va încerca să aducă răspunsuri la întrebarea: Vedem aceleași oportunități și amenințări în piața locală de workplace și facility management?
Printre speakerii internaționali care au confirmat prezența se numără Jos Duchamps, Director în Board-ul Global IFMA, Lara Paemen, Director IFMA EMEA, Paul Bagust, Global Property Standards Director, RICS, UK, Yvet Brummelhuis și Sanne Anvelink, coproprietare The World of YES, Olanda, Eric Lamendour, Data Center Customer Segment & Offering Director, ENGIE, Franța, Alexander Athanassoulas, CEO STIRIXIS Group, Grecia, Tudor Marchiș, COO ESPL Embassy Group, India, Yishai Hatzir, Director of Development & Operation Step Hear, Israel, Attila Gorbai, Vice President Sales CEE & CSEE, TCS EMEA GmbH.
Acestora li se adaugă ca speakeri români top manageri ai unor importanți jucători din piață precum Archibus, Avison Young, BSS, CBRE GWS, Coral Construct, Cushman & Wakefield Echinox, Engie, Genpact, Globalworth, Mindspace, UTI.
Partener principal: ENGIE
Cu sprijinul: ISS | RICS
Parteneri: Archibus Solution Center Romania | Building Support Services | Framinor |Tenrom | Wilo
Sponsori: Amber Technologies | Avison Young | Coral Construct | Facilitec Romania | Kinnarps | MT&T Atalian | Nilfisk | Recolamp | Table Space | UTI Facility Management
Parteneri organizaționali: BIMTECH | OAR București
Servicii specializate: Casa de traduceri | Dussmann Events & Catering | Tchibo
Transportator oficial: Vehicle Management Systems
Parteneri media: Arhipedia | Fundația Arhitext Design | Birou Info | Depozit Info | Constructiv | Easy Engineering | FM Magazin | Govnet | IBC Focus | Instal News | Jurnalul de afaceri | Jurnalul Bucureștiului | Matek | Transilvania Business | Proidea & Ibuild Info | Spațiul Construit
Detalii & calendar eveniment, lista completă a speakerilor și înscriere: www.rofmex.ro
Vă așteptăm!
Tudor Marchiș – Key Speaker ROFMEX 2019
Pe 19 noiembrie, la Conferința Internațională de Workplace, Property și Facility Management organizată în cadrul ROFMEX 2019, Tudor Marchiș, COO ESPL Embassy Group, va fi prezent în primul panel de discuții, desfășurat sub tema: Smarting up the operational FM. How to use technologies and people management for delivering a better service. Cu această ocazie va iniția o dezbatere cu subiectul: Tech Predictive in FM.
Cu o diplomă de studii în ingineria telecomunicațiilor și o experiență profesională eclectică în domeniul antrenoriatului sportiv, programării IT, web designului și facility managementului, Tudor devine, din 2008 până în 2011, administrator şi acţionar al societăţii Thermo Control Facility Management, în Cluj şi în Ungaria, fiind responsabil de o serie de proiecte de administrare automatizată a clădirilor, inclusiv de cea deţinută atunci de Nokia, la Jucu. În 2011, la doar 29 de ani, se mută în India, la Bangalore și, în cadrul unui parteneriat euro-indian, înființează Technique Control Facility Management. Compania este cumpărată, în 2016, de Embassy Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori real estate din India.
„Am crescut Technique Control Facility Management în România și apoi în India ca partener și prim-angajat. Astăzi sunt 6.000 de angajați in patru firme din care două sunt clădite de mine în perioada 2011-2019. Aceste două firme au 5.500 de angajați.
În clădirile pe care le administrez am 95% din top 50 companii de soft mondiale, printre care IBM și Accenture. Momentan ne ocupăm de Project Management la cel mai mare Real Estate Investment Trust asiatic, Integrated Facility Management la WEWORK India, și de aproape toate investițiile Blackstone în India”, spune Tudor.
În TOP 100 Români de Pretutindeni, proiect dezvoltat de Repatriot și Newsweek România, Tudor Marchiș ocupă, în anul 2019, locul 1 la categoria Antreprenori de succes care au dezvoltat afaceri peste hotare.
Vă invităm să aflați mai multe detalii legate de cariera sa, dar și să îl cunoașteți personal la ROFMEX 2019.
www.rofmex.ro
RICS – partener ROFMEX 2019
Pentru prima data in Romania, The Royal Institution of Chartered Surveyors (RICS) devine partener al unui eveniment de workplace, property si facility management. Ne bucuram sa avem alaturi la ROFMEX 2019 una dintre cele mai cunoscute si respectate organizatii globale de profesionisti in real estate, constructii, facility management si infrastructura.
Pe 19 noiembrie, la Conferinta Internationala de Workplace, Property si Facility Management, Paul Bagust, Global Property Standards Director RICS, va fi prezent in cadrul panelului de dezbatere intre proprietari, dezvoltatori, property manageri si facility manageri, unde participantii la discutii vor incerca sa raspunda la intrebarea: Vedem aceleasi oportunitati si amenintari in piata locala de workplace si facility management?
Paul Bagust este responsabil cu crearea de noi standarde, bune practici si leadership in toate problemele legate de proprietate, cu un accent specific pe Facility Management si corporate Real Estate.
Consultați lista speakerilor la ROFMEX 2019.