ROFMA DRINKS & TALKS
ROFMA Drinks & Talks este formatul de networking profesional creat de ROFMA pentru a aduce împreună, într-un cadru relaxat și informal, profesioniștii din workplace, property și facility management, precum și din domeniile conexe. Evenimentul oferă participanților ocazia de a continua dialogurile începute în cadrul conferințelor și seminarelor asociației, de a face schimb de experiență și de a-și extinde rețeaua de contacte profesionale.
Evenimentul este deschis tuturor membrilor comunității ROFMA, specialiști și reprezentanți ai companiilor active în administrarea, operarea, mentenanța și utilizarea mediului construit, dar și profesioniștilor din domenii conexe. Prin atmosfera sa informală și destinsă, ROFMA Drinks & Talks este și un loc de întâlnire pentru absolvenții cursurilor ROFMA, oferindu-le posibilitatea de a păstra legătura cu asociația, cu colegii de curs și cu comunitatea profesională.
ROFMA Drinks & Talks a fost conceput inițial ca un eveniment de sine stătător, având ca invitat special un expert într-unul dintre domeniile de interes pentru comunitatea noastră. De-a lungul timpului, evenimentul a fost inclus în programul Romanian Facility Management Experience Days și al Romanian Workplace Management Forum, al seminarelor tematice ROFMA și, mai recent, al etapelor Caravanei Educaționale ROFMA, completând programul dedicat educației, dialogului profesional și conectării comunității locale.
Prin atmosfera sa mai puțin formală decât cea a unei conferințe, ROFMA Drinks & Talks oferă participanților timpul și contextul necesare pentru conversații autentice, noi conexiuni și schimb de idei în interiorul comunității de workplace, property și facility management.






